Duminica era intotdeauna zi de sarbatoare.  Hainele erau mai frumoase, masa era deosebita, familia era unita, se radea, se glumea … cumva, duminicile aveau intotdeauna un farmec special. Mai tarziu,  cand bunicii n-au mai fost prezenti, obiceiurile  s-au pierdut, dar  duminicile au continuat sa aiba pentru mine parfum de sarbatoare. Obisnuiam sa ma rasfat cu o cafea/ceai fierbinte si o carte in diminetile, parca intodeauna insorite, de duminica.  Ma gandeam astazi ca am pierdut si acest obicei. Calculatorul a ajuns centrul activitatilor, citesc mai mult carti electronice, reviste online, cursuri online, bloguri culinare in locul cartilor de bucate, trimit e-mail-uri in loc de scrisori …  Oare  asta este motivul pentru care duminicile nu mai sunt insorite ?  Singura bucurie pe care o pastrez intacta, asa cum mi-o amintesc din copilarie, este Craciunul si lupt cu indarjire impotriva oricui are indrazneala sa pretinda ca nu exista Mos Craciun.

In copilarie iubeam trenurile, n-as putea spune de ce.  Poate pentru ca nu  le vazusem decat in poze, poate pentru ca nu calatorisem niciodata cu ele, cert e ca eram fascinata si impresionata de orice era legat de trenuri.  Desi fascinatia a trecut, odata cu trecerea timpului, inca mai am o slabiciune pentru ele. Imi plac in special garile, forfota permanenta, graba oamenilor de a ajunge la destinatie si a-si continua viata, tistetea celor care pleaca sau a celor care ii insotesc, bucuria celor care intampina si a celor care vin, nerabdarea, agitatia, tot buchetul de sentimente umane adunate in acel loc.
Cu ceva vreme in urma am fost sa vizitam un parc feroviar . Un loc interesant ,  parca uitat de lume, cu trenuri vechi,  locomotive cu aburi si linii ferate parasite.   Dupa ce curiozitatea m-a impins sa urc o scara  veche, construita din traverse de cale ferata metalice, ce pleca de la marginea soselei si se pierdea printre copaci,



am descoperit intamplator un loc ascuns in padure, un loc care mi-a placut in mod deosebit, poate pentru modul in care se aseamana cu traiectul vietilor noastre.

 

Model: Danielle

E prima data cand scriu in romana pe blogul foto. Initial mi-am propus sa folosesc doar limba engleza, astazi insa, dintr-un motiv sau altul, am simtit nevoia sa scriu in limba in care am invatat sa gandesc , sa visez, sa comunic.  Si cred ca am sa continui sa scriu in romana, in definitiv, e un loc unde arat, celor ce  petrec  cateva minute aici, o parte din mine si nu vad nici-un motiv  de a ma mistifica intr-o limba pe care, oricat de frumoasa ar fi, nu este a mea.

Imaginea de mai jos a fost surprinsa in timp ce iesisem sa fotografiez niste peisaje. Locul e superb, iar toamna, inainte de apus, cand lumina e blanda, totul capata  nuante calde, de galben-auriu. E ora la care apar in general fotografii, asa cum s-a intamplat si cu cel din imagine. In timp ce ne vedeam fiecare de treburile noastre, l-am vazut intamplator ,   atins de razele soarelui  si n-am rezistat sa nu-i fac o poza.  Sper ca fotografiile i-au iesit asa cum a dorit si ii multumesc in gand ca a fost acolo in acelasi timp cu mine.

 

Alcoholism  can lead to social isolation

 

Ask someone for help !

Introversion, black and white, photo, nikon, d5000, barbed wire

The Domaine de Marie-Antoinette at Versailles. For more photos, visit my FLICK'R page!

The Versailles Garden

Autumn colors

 

 

As All Hope And Faith Bleeds

by KillingHope

A tear drops from the empty eyes...
Drilling a hole to the concrete heart
Crossed hands turn to crossed fingers...
As all hope and faith bleeds from these crying eyes …

 

 

For more photos, visit my Flickr page !

 

Fort la Latte  is a place full of history  in the northeast of Brittany. The fort was constructed in the 14th century and  it’s been  used as a castel, a fortress and a prison. Today is best known as “The fort where  The Vikings  was filmed”.

 

 

 

Freedom at last

by Katie Odom

Looking out across the horizon
Behind cold metal bars
Only to dream of the warm sun
Flying up to the sky fast and far …  read more

It’s been a long and interesting  summer, but … everything comes to an end. We have been traveling a lot lately, and I have a lot of photos, many of which are sitting in my computer, waiting to be processed. I will post them gradually, as it takes some time to process  them.

You can see more images on my  Flickr page.

PARIS

Louvre museum

 

The Palace of Versailles

 

 

 

 

 

 

 

My sweet, shiny  gold coin …

 

 

Some people call them bandits  or outlaws, other people call them  revolutionary,

 

some of them were ruthless,

others were good Christians.

But  all were fighting for something better.

Yesterday I was looking at some pictures I took last summer and I found this  two photos. I do not know the little girls’s name, but I was fascinated with her eyes the minute I saw her.